Primele mentiuni legislative legate de semnele folosite de persoanele surde se refera la acestea privite ca instrument asistiv pentru facilitarea comunicarii, limbajul mimico-gestual. Dar pentru a fi cu adevarat si legal stipulat purtatoarea identitatii unei minoritati cultural-lingvistice (nu etnice), ai caror membri au dubla conditie, de minoritari si persoane cu dizabilitate auditiv-verbala, Limba Semnelor Romane a fost mult timp cometa de foc a comunitatii surzilor, din ce in ce mai vizibila si prezenta in viata lor ca o necesitate pentru a accede la toate drepturile constitutionale garantate tuturor cetatenilor. Nu cred ca exista membru al comunitatii, care sa nu fi participat la cresterea si condensarea necesitatii recunoasterii legale a Limbii Semnelor Romane in societatea romaneasca. Fiecare membru al comunitatii, toate asociatiile din domeniu si au adus contributia intr o anumita masura , si aceasta doleanta a noastra s a si realizat, datorita contributiei remarcabile si incapatanate a deputatei Adriana Saftoiu, prin concretizarea si promulgarea Legii nr. 27/2020. Dar pentru condensarea visului comunitatii surzilor romani, o contributie insemnata au avut la inceputuri Daniel Ionescu (Onesti) si Erika Barbu (Satu Mare), precum si Adrian Vasile Trestian (Bucuresti), daca ne referim doar la cadrul Asociatiei Nationale a Surzilor din Romania. Mii de petitii semnate, sute de filme video pe aceasta tema, multe framantari, formarea primului grup de initiativa pentru promovarea legii si demararea proiectului unificarii semnelor de pe intreg cuprinsul tarii au fost pasii care au urmat.

In prezent, noi, membrii primului grup de initiativa pentru promovarea Limbii Semnelor Romane, predam stafeta celor care vor urma, pentru a duce mai departe eforturile noastre.